Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Simt o tulburare in forta!

By

 

Pentru cei care nu au vazut seria Razboiul Stelelor, Master Yoda este cel care rosteste aceste cuvinte.

Replica din titlu este cat se poate de potrivita intr-un film SF. Ce se petrece insa cand auzim ceva sinonim de la un coleg, prieten, sef, ruda, consultant, ghicitor…?

In Programarea Neuro-Lingvistica – NLP exista conceptul „significant others”. El face referire la persoanele pe care le investim cu incredere totala. Acest gen de incredere este acordata renuntand la validarea prin propria experienta si, de asemenea, renuntand sa mai aplicam filtrele bazate pe valorile proprii.

Din copilarie invatam sa acordam acest gen de incredere parintilor, invatatorilor, profesorilor, autoritatilor stiintifice/morale etc.

Problema apare cand ii investim cu „increderea totala” pe „salvatori”. Ei apar ca binevoitori, sfatuitori animati de bune intentii, „salvatori” amatori, false autoritati, guru-si autoproclamati, trimisi ai destinului, consultanti specializati in x sau y…

De-a lungul timpului „salvatorii” au invatat sa observe la semenii lor prezenta starilor de uimire, indignare, mister etc., iar cei mai “evoluati” dintre ei au aflat si cum sa le declanseze.

Cand intensitatea acestor stari atinge pragul critic, „salvatorii” au sansa de a deveni „significant others”. Practic vor beneficia de increderea totala acordata fara validarea prin propria experienta si fara aplicarea filtrelor bazate pe valorile proprii.

Similar procedeaza hackerii sistemelor informatice atunci cand aleg sa foloseasca procedeul denumit „overclocking”. Rata de succes este buna in cazul sistemelor sarace in resurse hardware si software.

Revenind la sistemul psihic uman, un om aflat in dificultate este foarte aproape de a-si pierde accesul la resursele interne. Agresivitatea, fuga, resemnarea, blocajul vor fi reactiile din care, pentru inceput, nu va reusi sa iasa si pe care, mai tarziu, le va regreta.

Persoana aflata in dificultate urmareste instinctiv sa evite aceste reactii si atunci aproape orice merita sa fie incercat: superstitiile, invocarea „fortelor benefice ale universului”, o vizita la shaman, consultarea unui esoterist sau… pur si simplu primirea ajutorului de la un „salvator”! Acesta este momentul in care „speranta” devine de preferat realitatii, iar „salvatorii” capabili sa altereze perceptia DESPRE realitate incep sa-si vanda marfa.

O alta metoda prin care „salvatorii” isi trimit clientii in stari dificile este „constientizarea selectiva” aplicata aspectelor negative din propia viata. Metoda este intalnita si la psihoterapeutii inceputului de secol XX care au evidentiat rolul „major” pe care il joaca pentru fiecare dintre noi „relatia cu mama”, sexualitatea neimplinita, disonanta dintre ceea ce suntem si ceea ce vrem sa fim…

O vorba de duh spune ca „o nenorocire nu vine niciodata singura”. …pentru ca imediat rasar „salvatorii” gata sa profite. Profitul lor nu este imediat material, ci poate fi statusul superior, puterea asupra celuilalt, “recunoasterea”, sentimentul hiperbolizat al propriei utilitatii…

In concluzie, ce avem de facut cand „salvatorii” isi fac aparitia? Sau si mai grav, cand noi insine ii cautam pentru a le cere ajutorul?

Una dintre premisele Programarii Neuro-Lingvistice – NLP spune ca ”avem tot ce ne trebuie pentru a reusi”. In aceasta directie pentru fiecare dintre noi este cat se poate de natural sa trecem prin momente dificile si este la fel de natural sa le depasim.

O alta premisa NLP spune ”cand ceva nu merge, fa altceva”. Poate ca uneori este benefic sa renuntam la incrancenarea proactiva orientata catre schimbare si mai simplu ar fi sa indepartam barierele astfel incat schimbarea sa aiba loc natural.

Tot in domeniul Programarii Neuro-Lingvistice – NLP gasim si premisa conform careia ”omul nu este identic cu suma comportamentelor sale”. Poate ca nu toti cei care ne surad binevoitor ne vor binele… si poate ca nu suntem atat de neputinciosi cum ar dori unii sa credem!

Cine vrea sa joace rolul lui Master Yoda in viata mea?
Cine sunt persoanele pentru care sunt gata sa renunt la validarea prin propria experienta si la aplicarea filtrelor bazate pe valorile proprii?
Cui sunt gata sa ii cedez puterea?
Merita pretul platit?

Aminteste-ti ca poti obtine raspunsuri numai la intrebarile pe care le formulezi!

Cristian Mihai
Fellow Member Trainer IANLP

 

Afla detalii si inscrie-te la
Formarea NLP Practitioner Certificat International!