„Plictiseala reprezinta cealalta fateta a fascinatiei. Ambele implica sa te afli mai degraba in exteriorul decat in interiorul unei situatii, iar una conduce la cealalta.”
Arthur Schopenhauer
Putem fi plictisiti de una, de alta, de un zbor cu parapanta… sau entuziasmati! Despre ce fac unii, altii, despre ce am facut ieri sau vom face maine.
Uneori avem nevoie sa ramanem spectatori ai vietii. Pur si simplu ne disociem de continuturile emotionale, privim experientele mai rational si lasam deoparte sentimentele care ne-ar putea afecta obiectivitatea. In scolile de meditatie budista se vorbeste despre „martorul ultim”, „intelepciunea perfectei egalitati”, „privirea nediferentiata” etc.
Daca am petrecut suficient timp ca spectatori, plictiseala, ca o buna prietena, revine si ne aminteste sa ne implicam, sa ne intoarcem la viata si sa redescoperim sensul actiunilor noastre. Tot ea are grija sa nu ne transformam in roboti, invitandu-ne sa dam misiune si sens propriei identitati. Ea ne ajuta sa desenam harta de la „cine sunt eu?” pana la „care este rostul meu in acest context?”
A fi spectatori sau a ne „scufunda” intr-o activitate nu reprezinta metode suficiente pentru indepartarea emotiilor nedorite, iar pe termen lung ambele se dovedesc alegeri cu rezultate imprevizibile!
Plictiseala reprezinta prima invitatie la sens si viata implinita, sau dupa cum spunea Giacomo Leopardi, „Plictiseala nu este altceva decat dorinta curata de fericire.”
Cat de mult timp poti ramane ca spectator? Cat de lunga poate fi perioada in care sa te dedici obsesiv unui rol?
Ce semne iti arata ca a venit vremea sa te implici dand un sens identitatii tale?
In care dintre roluri si in ce fel de activitati simti cel mai bine viata?
Aminteste-ti, calitatea intrebarilor pe care ni le punem determina calitatea vietii pe care o traim!
Cristian MIHAI
Fellow Member Trainer IANLP
Afla detalii si inscrie-te la
Formarea NLP Practitioner Certificat International!
